Aseara performanta Dunarii Braila, care a devenit vicecampioana Romaniei, putea fi umbrita de o tragedie. Dupa finalul meciului, in jurul orei 22:00 cand suporterii au plecat spre case, a avut loc un accident rutier la Covoare. O soferita de 29 de ani din Braila, aflata la volanul unui Opel Insignia, nu a respectat semnificatia indicatorului cedeaza trecerea si a produs un accident rutier. Femeia se deplasa pe o alee din Parcul Monument, iar la intersectia cu soseaua Buzaului, nu a acordat prioritate unui autoturism care se deplasa regulamentar dinspre bariera Calarasilor spre Spitalul Judetean si a l-a lovit in plin. Din fericire nicio persoana nu a fost ranita, singurele pagube fiind materiale.
La fata locului s-a deplasat un echipaj al Politiei si i-au testat pe cei doi conducatori auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ in ambele cazuri. Fata de soferita vinovata de producerea accidentului, oamenii legii au dispus suspendarea permisului de conducere pentru 60 de zile.